N-am înțeles niciodată de ce trebuie să te beși în lift. Abia după ce am cumpărat hârtie igienică, ieri am aflat: imprimeul era o inimioară. Băi, nu știu dacă mă-nțelegeți: hârtie igienică cu inimioare!!! În opinia producătorului, zona unde se …
* M-am plimbat intr-o dimineata pe strazile din centrul Madridului pentru a casca gura la ambuteiaje. Ba, tata, e aglomeratie dimineata in Madrid, imi explicase Tatiku. Vroiam sa verific. Imi pare rau pentru amigos, dar ei nu cunoaste un ambuteiaj …
Merg astăzi să-mi ridic buletinul. Îmi ziseseră după 1 săptămână, eu am venit după 8 zile, ca să fiu sigur. Am fost foarte sigur până la ghișeu, unde mi se spune: – Nu vi-l găsesc. Întrebați la “depuneri acte”, poate s-a …
Gata, le-au pus p-alea cu 100. De azi. Ca să nu-și iasă din mână, finlandezii merg tot cu 80. Ca să nu se subtureze Loganurile, noi tot cu 120. * – Ioane, mi-e frică! – Ce-ai, Floakă? – Mi-e frică, …
– Deci: la cât ieșim? – Păi vorbii cu Floakă – pe la un zece, așa. – Aha, e bine. Păi atunci merg sus, să dorm. – Nu! Mai stai. Na’, o bere! – Bă, ce-ai? N-auzi că mă duc. …
A venit toamna. Odata cu ea, Floaka. Ne-am adunat, deci, din vechea gasca de la Cernavoda: Florin, eu, Cipi si individul pomenit anterior. Ca sa ne numaram corect si sa iasa recensamantul bine, suntem invitati, de gălațeanul rotund și de …
La fel ca-n dilema caprei, care nu știe dacă e animal sau poziție, indecizia mea și-a lui Floakă este dacă suntem sau nu alcoolici. – Băi, eu când ajung acasă, beau repede o țuică. Obicei de la Cernavoda: încălzesc stomacul; …
Am ajuns în Finlanda într-o frumoasă după-amiază de Septembrie, 2010 A.D. Spre uimirea mea, finlandezii au aeroport și strazi asfaltate, deci ne va fi foarte ușor să-i civilizăm. Spun asta deoarece aici am găsit o gașcă de vreo 25 de …
– Băi, Ioane, eu nu mă mai dau jos! – Ce-ai, vere…? – Sa mor io: acilea rămân!… – Păi ajunserăm!!! – Și ce: când mi-e, în sfârșit, cald, tu vrei să cobor? Afară sunt – 17 grade; Florin și …
Revin la subiectul rutier, si va spun ca, desi pe ruta Pori – Olkiluoto exista doar doua benzi, virtual sunt trei. Pe a treia depasesc Logan-urile. Finlandezii sunt un popor harnic si disciplinat; un popor care ar fi suportat lejer …
