Azi am decis să vorbesc puțin despre cauzalitate. Mă întâlnesc deseori cu situația în care îmi explic foarte ușor un eveniment prin prisma unei hărți, dar aceasta se întâmplă după ce acest eveniment a avut loc. Greutatea survine atunci …
În tinerețe, rupi ușa și mergi în lume pentru a-ți găsi fericirea. Cu maturitatea, ceea ce vrei cu adevărat este să deschizi ușa și, dincolo de ea, să se afle tot ceea ce îți dorești. Îmi zicea asta un om …
Un om a venit la mine să-mi vorbească despre relația sa. Că își iubește partenerul, dar că uite ce probleme sunt, că dacă partenerul ar face și-ar drege etc. I-am spus, cu drag, să se oprească puțin: – Pe tine …
“- Știi că oamenii au uitat să se mai joace?” “- Știu”, am răspuns. Dar noi nu am uitat: ne întâlnim vineri, cu câteva ora înainte de Luna Nouă. Și ne jucăm cu cea mai frumoasă jucărie din univers: …
Te-ntrebi, câteodată, ce face un scriitor să fie de succes, să placă. Răspunsul ar putea fi simplu: este în stare să transmită, cu putere, o emoție, o imagine, o stare. În arta creării realității, manifestarea unei intenții conține (condiție esențială) …
“Starea de bine” e o chestie la care lucrez de ani de zile. Și am început să o obțin atunci când mi-am dat seama că e o stare pe care o conțin, în mod natural, și nu ceva exterior, pentru …
– Auzi, tu te rogi? – Băi, n-am mai fost într-o biserică de când eram mic! – Ce-ntreb eu și ce răspunzi tu… Te-am întrebat, na, inginerește, dacă tu te mai conectezi cu chestia aia de-i zicem Dumnezeu. – Adică …
În anii ’80, în plină criză economică, Finlanda (o țară practic lipsită de resurse) a decis să investească în această infrastructură numită educație. Și au reușit – rezultatele s-au văzut peste decade: Nokia, Unix etc… În acest moment, trecem printr-un …
Azi-dimineață, pe la două jumate’, a avut loc momentul maxim de Lună Plină, în Leu. Dau repede cu ochiul: trigon cu Uranus, sextil cu Jupiter, trigon cu Saturn… Și-n Leu, semnul regalității. Băi, mă lași…? Este un moment care …
Am hotărât, în ședință cu mine, să transform acest curs (cel pe care-l începem, în 7 martie) dintr-un material descriptiv într-un instrument de lucru, de dezvoltare personală. O hartă natală poate fi cel mai eficient aparat de făcut treabă …
